Bătălia hot-hatchurilor de circuit nu este nici pe departe tranșată. După Renault Megane R.S. Trophy-R, japonezii se întorc cu un Civic Type R ultraușor, numit Limited Edition.
Doar 700 exemplare vor fi produse, dintre care doar 100 vor fi destinate Europei, așa că dacă vrei unul, ia legătura cu dealerul tău Honda cât mai repede. Singura problemă este că Phoenix Yellow este unica nuanță disponibilă.
Inginerii niponi au dat pe o parte și au luat pe alta, eliminând tot ce au crezut ei că nu este esențial în Civic. Au început cu noile jante BBS pe 18″, dar apoi au mai redus din materialele fonoabsorbante, au aruncat pervazul de la portbagaj, ștergătorul pentru lunetă (când mergi cu Limited Edition pe circuit te uiți doar înainte) și gurile de ventilație pentru locurile din spate. Versiunea europeană a fost chelită și de sistemele de climatizare (a rămas doar un ventilator) și infotainment. Astfel au fost economisite 47 kg.
La pachet cu dieta au venit și revizuiri ale șasiului și o direcție recalibrată pentru manevrabilitate și feeling îmbunătățite. Pe lângă vopseaua Phoenix Yellow, Limited Edition va putea fi observat după emblemele negre, plafonul negru și restul elementelor vopsite în această culoare, precum oglinzile lateriale și gura de ventilație din capotă. Totodată, o placă numerotată arată ce model special ți-ai achiziționat. La interior putem vedea scaunele scoică de culoare roșie, accentele de aceeași nuanță la interior și bucata de plastic ce a înlocuit ecranul sistemului de navigație.
La sistemul de propulsie, Honda Civic Type R având aceeași unitate 2.0 Turbo ce dezvoltă 320 cai putere, 400 Nm și care transmite puterea către roțile față prin intermediul unei transmisii manuale cu șase trepte și a unui diferențial cu alunecare limitată.