Ia să vedem, ce BMW-uri o să ne mai conducă?!

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

E clar că la BMW designerii nu se plictisesc, pentru că i Vision Dee este unul dintre cele mai complicate moduri în care se putea face o mașină minimalistă.

Dee e un fel de nume de scenă pentru Digital Emotional Experience, iar conceptul, așa teoretic cum pare, e un fel de preaviz pe care ni-l trimite BMW… ca să nu zicem că n-am știut ce ne așteaptă undeva de prin 2025 încolo 😱
Pe scurt? Mașina viitorului vorbește cu tine, te înțelege și te “acompaniază”. Probabil se va mai lăsa și condusă din când în când 😜, dar în general e o capsulă imersivă la intersecția dintre cinema, consolă de jocuri și portal pentru viața socio-digitală.

Practic „head-up display” se transformă aici în „all-around whatever you want to see”, pentru că ar fi posibil să te duci până în Pipera „văzând” pe geamuri vreo scenă virtuală gamificată de tip Blade Runner.
Totuși, ca să nu ne ia vreun „head-ache” (nu m-am putut abține), trebuie spus că nivelul de imersivitate virtuală rămâne reglabil, de la complet la esențial. Și, mai ales, că mașina e foarte primitoare, cu suprafețe frumoase, extrem de plăcute și pipăibile. Și că probabil aduce cu un Seria 3 de odinioară pentru că noi toți avem nevoie de repere cunoscute… de doza aia de familiar dinapoi care să ne ajute să pășim înainte. Și că, dincolo de digitalizarea conceptuală și de artisticul elementelor de caroserie cu cerneală electronică care ne iau ochii cu grafica lor dinamică, se întrezăresc și BMW-urile concrete din viitorul apropiat – cele pe care eu abia aștept să le văd.
„Phygital”, zic ei. Deosebexcelent, zic eu. Mai rămâne de văzut dacă sunt și suntem pregătiți pentru astfel de mașini. Sper să nu aibă prea multe… hachițe.

 
Grile simulate și ochi de înger cu expresivitate.
Digitalul copleșitor contrabalansat de estetica minimalistă.
  • Multe alte teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ să îți cumperi, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că poți vedea emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici