Max domină la Interlagos, Gasly și Sainz podium în premieră

EJmZd61W4AEaxZ3

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Ce mai poți spune după o asemenea cursă? Marele Premiul al Braziliei a livrat fix ceea ce știam cu toții că poate, o cursă plină de spectacol, suspans și incertitudini.

Autódromo José Carlos Pace de la Interlagost este unul dintre cele mai scurte și rapide trasee de Grand Prix din calendar, dar este și unul din cele cinci circuite antiorare pe care Marele Circ aleargă.

Max Verstappen a vrut să scape de ghinionul de anul trecut, atunci când a fost lovit de către monopostul roz și întârziat al lui Esteban Ocon, el aflându-se la conducerea cursei, așa că a pus monopostul său Red Bull Honda în pole position, al doilea din carieră. Alături de el s-a regăsit Sebastian Vettel de la Ferrari, iar linia a doua a fost acaparată de noul și vechiul campion mondial, Lewis Hamilton și coechipierul său, Valtteri Bottas.

Prima jumătate a cursei a fost destul de liniștită, zero incidente, zero abandonuri, un Verstappen de neclintit urmărit de către Hamilton, cu Vettel chinuindu-se să țină pasul cu cei doi. Însă tot haosul a fost dezlănțuit odată cu expirarea propulsorului Mercedes-AMG al lui Valtteri Bottas. Safety Car, Verstappen intră la boxe, Hamilton lider. Restart, Verstappen nu așteaptă, lansează un atac decisiv la adresa lui Hamilton, britanicul neavând replică. În același prim viraj în care Max depășea un monopost argintiu, coechipierul său, debutantul Alex Albon depășea două monoposturi roșii, pe cele ale lui Vettel și Leclerc.

După câteva tururi, Leclerc nu a mai avut răbdare și și-a atacat mai titratul coechipier, însă pe a doua zonă DRS Seb a găsit o portiță pentru a reveni. Problema este că s-au atins roată în roată, dejantând amândoi, rupând suspensii și abandonând. 2019 nu este anul Ferrari. Alt Safety Car, Hamilton intră la boxe, ordinea este următoarea: Verstappen, Albon, Gasly, Hamilton, Sainz (plecat de pe ultimul loc din grilă). Restart, Hamilton trece repede de Gasly, dar cu Albon nu are același noroc, lovindu-l și distrugându-i cursa. Britanicul este depășit de către Gasly, dar încearcă să revină.

Cursa se termină cu Verstappen învingător, fără adversar. Pierre Gasly cucerește argintul cu al său monopost Toro Rosso Honda, primul podium din carieră pentru francez și prima dublă Honda după aproape trei decenii. Deși Lewis Hamilton a terminat al treilea, la jumătate de zecime de Gasly și a participat la ceremonia podiumului, acesta a fost penalizat cu cinci secunde pentru contactul cu Albon, dăruindu-i lui Carlos Sainz primul podium din carieră, după o plecare de pe locul 20. Spaniolul nu își imagina că așa va termina pe podium, dar cine este el să refuze?

Să sperăm că și ultima etapă din sezon va fi la fel de palpitantă, Abu Dhabi – Yas Marina. Cu această victorie și cu gafa monumentală a celor de la Ferrari, Verstappen ajunge pe locul al treilea la general, cu mari șanse să rămână acolo până la finalul sezonului.

Rezumatul video al cursei

Interviurile post Grand Prix