Megane R.S. Trophy-R, record de viteză pe Spa-Francorchamps

2019 - Nouvelle Renault MÉGANE R.S. TROPHY-R

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

După ce a devenit cea mai rapidă mașină de serie cu tracțiune față pe Nurburgring Nordschleife, Renault Megane R.S. Trophy-R i-a mai furat încă un record Hondei Civic Type-R, cel de cea mai rapidă mașină de serie cu tracțiune față pe Spa-Francorchamps.

Cu un timp de 2:48.338, timpul lui Trophy-R este mai rapid cu peste cinci secunde decât cel al japonezei. La volan a fost pilotul de teste Renault Sport Laurent Hurgon.

Cu toate că mașina dispune de doar 300 cai putere, mașina dispune de un pachet aerodinamic îmbunătățit și o masă redusă cu 130 kg față de un Megane R.S. Trophy. Companii precum Sabelt, Ohlins, Brembo, Bridgestone sau Akrapovic au lucrat împreună pentru a livra performanța uimitoare. Prin comparație, un GT3 de competiție în regim de calificare reușește 2:20.

Doar 500 exemplare Renault Megane R.S. Trophy-R vor fi construite, fiecare având un preț de pornire de 55.000 Euro.