Mercedes-Benz EQE: acesta este un baby EQS

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Apelativul „baby EQS” i se potrivește de minune lui EQE nu doar din punct de vedere al înfățișării, ci și din acela al tehnologiei pe care o preia de la fratele său mai mare. Multă tehnologie!

Platforma EVA, pe care EQE o împarte cu EQE SUV, EQS și EQS SUV este fff dezvoltată și cuprinde acum și segmentul compact. Pe pagina dedidată Electric. Crafted by Mercedes-Benz. poți descoperi toată gama electrică Mercedes-Benz. Dar hai să vorbim acum despre baby EQS: EQE.

Ce ar trebui să știu despre Mercedes EQE?

Mercedes EQE este un sedan electric de segment E care face parte din noua gamă de modele electrice dezvoltate de constructorul german sub marca Mercedes EQ, alături de modele precum EQA, EQB sau EQS. Poți să-l vezi ca pe echivalentul electric al tradiționalului Clasa E, dar și ca pe un rival pentru Tesla Model S.

Primele modele gama EQ au folosit plaforme tradiționale, utilizate inclusiv pentru modele cu motoare cu combustie internă. Ulterior, Mercedes-Benz a dezvoltat o platformă EVA dedicată pentru vehicule electrice, un element care a permis o utilizare mai inteligentă a spațiului disponibil, în special prin integrarea bateriei Li-Ion în podea și, implicit, prin creșterea spațiului pentru pasageri. În același timp, noile modele electrice păstrează confortul tipic și interiorul modern și luxos cu care ești deja familiar de la modelele cu motoare cu combustie internă.

Mercedes EQE este unul dintre modelele electrice din gama EQ care folosește această nouă platformă. Aflat la prima generație, EQE a fost prezentat oficial la Salonul Auto de la Munchen din 2021 și este disponibil pe piața europeană începând din 2022. În faza inițială, modelul a fost disponibil într-o singură versiune, însă germanii au lansat ulterior variante mai puternice, inclusiv două versiuni de performanță AMG.

Cât costă Mercedes EQE și ce dotări primesc de banii ăștia?

În prezent, prețul de bază pentru un Mercedes EQE este de 74.000 de euro, însă depășește 88.000 de euro în cazul versiunilor mai puternice și sare bine de 100.000 de euro pentru variantele AMG.

Vei recunoaște ușor versiunea de bază de 74.000 de euro după numele EQE 300, iar în acest preț primești un motor electric de 245 de cai putere montat pe puntea spate capabil să ajungă de la 0 la 100 km/h în 6,3 secunde. Consumul mixt este de 16,8 kWh/100 kilometri, iar bateria cu capacitate brută de 96 kW permite o autonomie maximă de 613 kilometri pe baza standardului WLTP.

Pe lângă puterea brută a motorului, experiența de la volan este îmbunătățită semnificativ de direcția integrală, care permite un unghi de virare de până la 10 grade. În cifre, asta se traduce prin scăderea diametrului de bracaj la 10,7 metri. În practică, asta înseamnă că parchezi mai ușor și faci mai simplu întoarceri din trei mișcări. Un element important mai ales în cazul unui model de asemenea dimensiuni.

La exterior, în prețul standard sunt incluse jante din aliaj de 19 inchi sau faruri LED, însă dacă mă întrebi pe mine Mercedes EQE punctează decisiv la interior. Asta pentru că poți echipa EQE cu sistemul multimedia MBUX Hyperscreen care include trei ecrane OLED integrate într-o singură bucată de sticlă pentru o estetică deosebită.

Practic, vorbim despre un instrumentar digital de bord de 12,3 inchi, sistem de infotainment central cu diagonală de 17,7 inchi și ecran de 12,3 inchi dedicat pentru pasagerul din dreapta, toate integrate integrate armonios cu tehnologia Zero Layer, ceea ce înseamnă că ai o singură interfață de utilizare. Te scutim de calcule și îți spunem că întregul sistem are o diagonală de 56 inchi. Sigur, această variantă completă de Hyperscreen te costă ceva mai mult de 8.500 de euro, însă merită efortul pentru ceea ce primești, nu-i așa?

Ce mai găsim la interior? Păi uite, scaunele frontale sunt multicontur și au funcții de climatizare și masaj pentru un confort sporit, iar confortul ăsta este amplificat de sistemul de filtrare al aerului Energizing Air Control, mai ales că vorbim despre un filtru certificat HEPA. Opțional, pentru o experiență completă, poți alege și pachetul de ionizare Air Balance. Ah, și să nu uit de experiența acustică asigurată de sistemul de sunet 3D surround Burmester cu tehnologie Dolby Atmos.

Pe lista sistemelor de asistență incluse se numără asistent activ pentru păstrarea distanței sau asistent activ pentru schimbarea benzii de circulație, însă EQE vine cu numeroase pachete opționale care completează ecosistemul de tehnologii de asistentă. Uite doar două exemple: pachetul Remote Parking cu funcție Intelligent Park Pilot este primul și, în prezent, singurul sistem de parcare Level 4, foarte aproape de nivelul maxim de autonomie Level 5. Și ca parte integrată din acest pachet este Memory Park Assist, o funcție care memorează procesele de parcare repetative de pe o proprietate privată. Cum ar fi garajul propriei locuințe.

În plus, EQE include opțional și pachetul Driving Assistance Package Plus cu sistemul Active Distance Assist Distronic.

Ce motorizări găsesc pe Mercedes EQE și care-i cea mai bună?

Pe lângă versiunea de bază de 245 CP, EQE este disponibil și cu o motorizare EQE 350 de 292 CP, în versiuni cu tracțiune spate pentru 76.540 de euro și tracțiune integrală pentru 79.780 de euro. Interesant este că, în ciuda creșterii de putere, autonomia oficială se învârte tot pe la 615 kilometri.

Dacă ești și mai pretențios de atât, află că pentru tine există și versiunea EQE 500 4Matic. În cazul ăsta vorbim despre 408 CP, tracțiune integrală și doar 4,7 secunde pentru repriza 0-100 km/h. Preț? De la 88.710 euro, în funcție de ce dotări opționale mai adaugi.

Nici asta nu-i suficient? Bine, fie, avem și două versiuni de performanță AMG, dintre care una sigur va fi pe placul tău. Uite, EQE 43 4MATIC are 476 CP, tracțiune integrală și ajunge de la 0 la 100 km/h în 4,2 secunde. Și un preț pe măsură: 108.550 de euro. Iar vârful de gamă este EQE 53 4MATIC+, cu 625 CP, tracțiune integrală și doar 3,5 secunde pentru repriza 0-100 km/h. Prețul e și el pe măsura unui apartament: 114.650 de euro. Ambele versiuni AMG au autonomie oficială de puțin peste 500 de kilometri.

Apropo de autonomie, ai observat probabil că vorbim despre o baterie cu capacitate foarte mare, de 96 kWh. Asta nu înseamnă însă că o să petreci prea mult timp pe la stații, pentru că EQE poate acumula suficientă energie pentru 250 de kilometri în numai 15 minute. Cam cât îți ia să bei o cafea și să-ți tragi un pic sufletul după ce ai scos untul din sedanul electric.

Iar dacă până acum erai obișnuit cu clasică garanție de 8 ani pentru baterie, ei bine, Mercedes punctează și aici printr-o garanție de 10 ani sau 250.000 de kilometri.

Cum stă Mercedes EQE la capitolul spațiu?

Mercedes EQE are o lungime de 4,946 metri, foarte apropiată de cea a Clasei E. Platforma electrică a permis însă utilizarea unui ampatament mai generos de 3,12 metri și mai mult spațiu la cap și genunchi pentru pasageri. Cu alte cuvinte, confortul este la el acasă, inclusiv la drum lung.

Sigur că, pe lângă pasageri, o să vrei să transporți și diverse bagaje cu EQE, iar aici lucrurile sunt cât se poate de clare: portbagajul are o capacitate de 430 de litri.

Este Mercedes EQE o mașină bună pentru mine?

Mercedes EQE poate fi o mașină potrivită pentru tine dacă ești în căutarea unui sedan electric de mari dimensiuni care să ofere motoare puternice, interior modern, spațios și puternic tehnologizat, dar și numeroase sisteme de asistență care îți ușurează viața atât în trafic, cât și atunci când parchezi. Și foarte probabil o să ai și un somn liniștit după ce conduci un EQE.

Imagini: SuperSpeed
Linkuri: Electric. Crafted by Mercedes-Benz. 
Locație foto/video: Mercure Conacul Cozieni
  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici