Bugatti. Hypercar. W16. Track Only. Crazy. Totally crazy. Of course.
Bugatti Bolide e primul Bugatti făcut special pentru circuit, doar pentru circuit. Un bolid extrem de usor și extrem de puternic, ultraperformant din perspectivă aerodinamică… în fine, vorbim numai de superlative. Are și un design extrem, ca desprins dintr-o bandă desenată Manga.
Bugatti l-a prezentat inițial acum doi ani ca proiect și ulterior ne-a dat destule detalii în etape succesive. Dar doar acum specialiștii din Molsheim au pus la punct mașina finală – versiunea care chiar va ajunge pe mâna câtorva inși destul de bogați și destul de nebuni.
Doar 40 de astfel de mașini sunt în construcție acum. Bineînțeles că sunt prevândute toate, la un pret de circa 4 milioane euro. Primele vor fi livrate în 2024.
Avem 1.850 CP și 1.850 Nm pe Bolide, din celebrul motor W16 de 8 litri. Sunt vreo 250 de cai mai mult decât pe altă „bombă” – Bugatti Chiron Super 300+, putere obținută în principal prin ajustarea și mărirea palelor turbinelor, dar și prin reorientarea celor 4 turbine. Puterea maximă e obținută însă folosindu-se o benzină cu cifră octanică ridicată de 110 – combustibil de curse. Cu o benzină normală de 98, cifrele se ridică la „doar” 1.600 CP și 1.600 Nm.
Primele teste pe pistă au confirmat până la 2,5 G accelerație laterală și până la 3 tone forță de apăsare în funcție de viteză.
Mașina concept are circa 1.240 kg, deci doar 0,67 kg/CP! Și prin urmare poate accelera de la 0 la 100 km/h în 2,2 secunde, de la 0 la 200 km/h în 4,4 secunde, de la 0 la 300 km/h în 7,4 secunde, de la 0 la 400 km/h în 12 secunde și de la 0 la 500 km/h în 20 de secunde.
Versiunea de producție este mai grea, având 1.450 kg și până la 0,9 kg/CP. Cifrele finale legate de performanțele acestei versiuni nu au fost comunicate încă.
Am văzut acum și interiorul
Volanul este detașabil – un lucru bun pentru cei care vor dori să-l ia cu ei – un excelent subiect de conversație la orice întâlnire între maniaci (barosani maniaci, mai exact).
Pare că cei de la extreme s-au cam riscat un pic când au plătit avansul… Ar fi culmea să fii pe lista scurtă și să constați că nu-ți încap picioarele sau nu-ți ajung mâinile la volan 🤣
Imagini: Bugatti
Linkuri: https://bugatti.com/
- Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
- MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
- Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
- Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici.