Nissan adaugă încă un motor lui Leaf, doar ca să ne arate că poate

62e1ffb4-nissan-leaf-test-car-twin-motor-3

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Cum faci un Nissan Leaf mai bun? Simplu, îi dai mai multă putere, mai multă tehnologie și tracțiune integrală.

Fix asta au făcut inginerii japonezi cu un Leaf+ pentru a arăta tehnologiile ce își vor face apariția pe viitoarele modele ale companiei.

Două motoare electrice, unul pe fiecare punte, produc împreună 308 CP și 680 Nm. Un sistem de tracțiune integrală cu frânare regenerativă și sistem de monitorizare a poziției mașinii se ocupă de transferul acelei puteri. Mai mult, mașina poate vira foarte mult fără un input foarte mare în volan, frânând roata din interiorul virajului.

Poate nu se observă, dar mașina este cu 1 cm mai scurtă, 4.2 cm mai lată și 1 cm mai înaltă decât un Leaf e+, aripile au fost evazate, iar NISMO a montat un set de jante performante, cu anvelope 215/55 pe față și 235/50 pe spate. Sistemul de infotainment a fost înlocuit cu unul cu ecran tactil de 12.3″ cu grafică adusă la zi prin care șoferul poate vedea cum toată această tehnologie de pe Leaf-ul avansat funcționează.

Și în caz că nu era evident, acest Leaf nu va intra în producția de serie.