Noul porsche Taycan și-a făcut debutul în România printr-un eveniment vibrant

Alimentăm cu carburanți de performanță și energie de la partenerii noștri OMV.

Alimentăm numai de la partenerii noștri OMV.

Noul Porsche Taycan a aterizat în România în cadrul unui eveniment electrizant – până la urmă trebuia să fie pe măsura mașinii.

Noul Taycan vine cu câteva modificări ample față de generația anterioară. Avem autonomie mai mare, de maxim 678 de kilometri și încărcare mai rapidă, ajungând la 320 kW în cazul încărcării DC – asta înseamnă că se va încărca de la 10% până la 80% în doar 18 minute.

Când vine vorba de performanțe, vedem și aici îmbunătățiri semnificative. Cel mai “lent” Taycan ajunge la 100 km/h de pe loc în 4,8 secunde. În cazul Taycan Turbo S, timpul 0-100 este de doar 2,4 secunde. 

Ce mai este important de menționat este că noul Taycan a adus și varianta Turbo GT- despre care am mai vorbit, dar nu credem că se satură cineva să vadă cifrele impresionante ale acestei mașini: 0-100 km/h în 2,2 secunde, 1.034 CP și un timp pe Nurburgring de 7 minute și 7 secunde. 

Chiar dacă Taycan are performanțe foarte bune în linie dreaptă, nu înseamnă că Porsche s-a lenevit când vine vorba de drumurile virajate. Toate modelele Taycan vin cu suspensie pneumatică standard, iar pentru modelele cu tracțiune integrală, poți bifa în lista de opționale noul sistem de suspensie Active Ride.

Pe partea de design, Taycan vine cu câteva schimbări subtile – avem faruri și stopuri noi, iar în spatele mașinii, în centru, avem un logo nou Porsche iluminat și cu aspect tridimensional. 

La interior avem aceeași poveste – schimbările sunt pe sub piele. Interfața pentru instrumentarul de bord și sistemul de infotainment (central și pentru pasager) a primit optimizări și funcții noi – cea mai entuziasmantă dintre acestea fiind butonul push-to-pass, care oferă putere în plus pe perioade scurte. 

Taycan a păstrat tipurile de caroserie ale generației anterioare, adică berlină, Sport Turismo și Cross Turismo, pe cel din urmă fiind opțional și un pachet off-road. 

Prețurile pentru Taycan pornesc de la 107.1115 euro în cazul lui Porsche Taycan…și atât, dar pot ajunge la 247.691 de euro dacă optezi pentru varianta nebunească Turbo GT. 

Imagini: Porsche
Linkuri: Porsche, Configurator
  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici