Oficial: BMW Seria 4 Convertible

P90133577_highRes

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

După primul Seria 4 Coupe din istorie iată primul Seria 4 decapotabil din Lume. Înlocuiește fostul Seria 3 Convertible și la fel precum acesta continuă să folosească un acoperiș hardtop.

Seria 4 Convertible crește față de predecesorul său cu 2.6 centimetri în lungime, ampatamentul crește și el cu cinci centimetri iar ecartamentul față a fost mărit cu 4.5 centimetri în față și 8.1 în spate. În același timp, mașina este mai înaltă decât un 4 Coupe cu un centimetru.

Ca design, decapotabila Seriei 4 este desenată aproape identică cu Seria 4 Coupe. Desigur, zona montantului spatediferă datorită hardtopului din trei segmente. BMW spune că a dorit să păstreze o imagine curată a mașinii atunci când este descoperită și astfel a disimulat antena radio și roll-barul în spatele tetierelor posterioare.

Pentru că tot vorbim despre hardtop, datorită unui material nou folosit pentru interior, zgomotul este mai reduc cu până la 2dB în 4 cabrio față de fostul 3 cabrio. Butonul pentru decapotarea/ capotarea mașiniie este amplasat pe tunelul median în fața cotierei. Operațiunea de descoperire a mașinii durează 20 de secunde și poate fi realizată până la 18 km/h maxim. Coeficientul aerodinamic cu hardtopul coborât este 0.33, cu el ridicat 0.28.

Lângă butonul ce controlează hardtopul veți vedea acum alte două butoane, oferite în premieră pentru un cabriolet BMW. Este vorba despre „încălzitoare pentru gât” (serios, așa se numesc – neck warmers), ce funcționează pe trei trepte. Da, este un sistem similar cu Airscarf de la Mercedes-Benz, un curent de aer cald este direcționat fix în gâtul șoferului și al pasagerului pentru a se rula cu mașina descoperită și la temperaturi mai mici. BMW ține să mai menționeze și faptul că deflectorul de vânt a fost reproiectat și acum funcționează mai eficient pentru a proteja pasagerii din față de curenții de aer care intră în habitaclu.

Portbagajul măsoară acum 370 de litri, cu 20 de litri mai mult decât în fostul cabrio de clasă medie BMW. Cu acoperișul coborât, spațiul scade la 220 de litri dar un sistem electric special ridică hardtopul câțiva centimetri pentru a-ți permite să încarci ușor bagajele chiar și în acest spațiu destul de mic.

Designul interior nu diferă la modelul decapotabil față de cel Coupe dar scaunele au un desgin complet nou, anunță BMW iar centurile de siguranță integrate în scaune sunt oferite în premieră în segmentul Seriei 4. Ca și la restul modelelor BMW, patru linii de echipare sunt oferite pentru 4 Convertible: Sport, Modern, Luxury și M Sport. La acestea se adaugă și nivelul standard de echipare, desigur.

Din punct de vedere tehnic, Seria 4 Convertible are o gardă la sol mai joasă cu un centimetru față de cea a unui Seria 3 limuzină iar setările suspensiilor se bazează pe cele ale Coupeului. Dar, amortizoarele și arcurile plus alte elemente mobile din suspensii au fost reproiectate. Suspensia adaptivă cu amortizoare controlate electronic va fi opțională ca și o suspensie sport M, desigur.

Direcția standard numită Servotronic este asistată electric dar opțional se poate comanda o direcție mai sport… variable Sports steering. Față de fostul model, noul cabriolet mediu BMW este cu 20 de kg mai ușor (maxim, în funcție de versiune) dar rigiditatea torsională a crescut cu 40%.

Pentru lansarea pe piață, Seria 4 Convertible va fi disponibil în trei versiuni de motorizare: 428i, 435i și 420d. Asta înseamnă puteri de 245, 306 respectiv 184 CP.  428i face 0-100 în 6,4 secunde, 435i în 5,6 și dieselul în 8,2 secunde. Pentru acesta din urmă consumul mediu anunțat este de 5.1 – 5.3 litri pentru 100 km parcurși.

Toate motorizările vor fi echipate standard cu o transmisie manuală în șase trepte dar opțional va fi oferită senzaționala cutie automată cu opt trepte. Nu o să înțeleg niciodată cine mai vrea să schimbe singur șase viteze când un computer poate schimba el, la fel de singur, opt trepte…

Toate dotările Seriei 4 Coupe vor fi disponibile și pe Seria 4 Convertible. Aceasta va fi disponibilă în România din primăvara anului viitor. Imediat ce prețurile vor fi făcute publice, le veți găsi aici pe siteul nostru.