Oficial: Land Rover Discovery Sport

LR_Discovery_Sport_01

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Așteptarea a luat sfârșit cel puțin pentru prima noutate a mărcilor auto britanice deținute de Tata Motors. Land Rover a dezvăluit noul Freelander aka Discovery Sport. După cum am mai scris și cu alte ocazii, nomenclatura mărcii Land Rover se schimbă și pe lângă modelele Land Rover Range Rover vom avea vechea gamă Land Rover sub denumirea Discovery ce se va găsi inscripționată pe capota mașinilor. Primul model Discovery a fost faceliftul actualei generații de Discovery iar acum acest Discovery Sport devine urmașul lui Freelander II.

Din punct de vedere al designului, noul Freelander seamănă foarte mult cu Range Rover Evoque. discovery Sport îl copiază pe acesta la partea din față și la spate și doar din profil avem ceva ce pare să devină semnătura de design a gamei Discovery – designul celui de-al treilea montant lateral. Față de Freelander II, Disco Sport este mai lung cu 9.1 centimetri și are un ampatament crescut cu opt centimetri.

Această mărire a ampatamentului a fost adoptată pentru că Land Rover a montat șapte locuri în Discovery Sport. Ele sunt ascunse în podeaua portbagajului și pot primi pe ele doi adulți, dar, atenție, doar pentru uz ocazional spune Land Rover. Asta, în traducere înseamnă că nu sunt foarte spațioase. Bordul este și el inspirat de designul celui de pe Evoque semn că vânzările excelente ale acestuia din 2011 și până acum i-a determinat pe cei de la Land Rover să considere că succesul poate fi copiat și pentru noul Freelander. La propriu.

Platforma tehnică a fost preluată de la Evoque și de aceea se face referire la puntea spate cu suspensie multi-link cu o configurație nouă. Față de Freelander II, Discovery Sport are o caroserie mai ușoară deoarece a fost folosit aluminiul pentru diverse componente cum ar fi capota, hayonul, plafonul sau aripile. Această tehnică de ușurare a caroseriei a fost inspirată de soluțiile similare adoptate la modelele Jaguar.

Imediat după lansarea la vânzare de la începutul lui 2014 va fi disponibilă motorizarea diesel de 2.2 litri SD4 cu 190 CP pe care o cunoaștem de la Evoque dar și de la Ford/ PSA. Mult-lăudatele (pe siteurile Jaguar și Land Rover, desigur) și mult-așteptatele motoare diesel noi ED4 sau Ingenium, cum mai sunt ele numite, nu au fost anunțate pentru Discovery Sport. Ele vor debuta însă (cel puțin ca anunț) pe noua limuzină de clasă medie Jaguar XE pe care o vedem săptămâna viitoare.

Discovery Sport va fi disponibil și doar cu tracțiune față deși modelul diesel SD4 va fi oferit doar cu tracțiune integrală. Pentru el veți putea opta între o cutie manuală cu șase rapoarte (standard) sau transmisia automată cu nouă trepte pe care am testat-o deja pe fratele Range Rover Evoque.

Se pare că Discovery Sport va fi mai plăcut de condus pe șosea decât era Freelander II dar noi suntem curioși dacă va fi mai bun decât acesta în off-road. Sau mai confortabil. Ce știm însă este că garda la sol va fi impresionantă la 21.2 centimetri și sunt anunțate unghiuri de atac și degajare de 25 respectiv 31 de grade. De-asemenea am fost anunțatți oficial că Disco Sport va putea urca pante înclinate până la 45 de grade și va putea trece prin vad cu 60 de centimetri de apă.

Comunicatul de presă care anunță noul model pornește cu cea mai curajoasă replică posibilă pentru Discovery Sport. El spune că acesta este: „cel mai versatil și capabil SUV premium compact”. Poate este gândită special ca o intrigă care să vrea să te facă să conduci cât mai repede mașina asta. Cu mine i-a reușit să vedem însă dacă mașina va putea să mă facă să mă simt și să vorbesc despre ea ca aici.