Paris 2016: Honda Civic

964204l

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

După ce am văzut un concept la Geneva și apoi modelul destinat pieței americane, iată că în sfârșit avem modelul european al noii generații de Civic. Mă uit la el și citesc faptul că a crescut în dimensiuni și cu toate astea nu înțeleg de ce spune toată lumea că mașina asta este revoluționară pentru Honda… Ok, arată agresiv dar mașina asta în 2016 nu este nici pe departe la fel de spectaculoasă cum a fost Civic-ul din 2005 la vremea lansării sale… Adică, uitați-vă la interior, ce mai e spectaculos acum? Sau curajos? Nimic.

La exterior vedem o caroserie mai lungă cu 13 centimetri, Civic devenind acum un hatch compact uriaș. Spre comparație, este mai lung decât actualul Golf cu aproape 15 cm… și trebuie să ne așteptăm la o apariție impunătoare și pentru că lățimea a crescut la 1.8 metri iar înălțimea este joasă – 1.42 metri. Portbagajul a crescut, desigur, ajungând la o valoare care se apropie de cea a Octaviei și care practic umilește orice compactă hatch actuală: 478 litri. Sunt mașini premium de clasă medie care au atât sau mai puțin chiar (XE – 450 litri).

Printre noutățile/ dotări ce vor putea echipa mașina sunt zona de încărcare prin inducție pentru telefon, faruri LED, frânarea automată în situații de urgență, avertizare la depășirea benzii de mers, recunoașterea semnelor de circulație și pilot automat adaptiv. Mai importantă însă este partea tehnică: este anunțat un motor în trei cilindri, pe benzină de un litru, turbo, care va avea 129 CP. Va fi completat de un motor de 1.5 litri cu 182 CP și de un diesel 1.6 de 120 CP. Doar diesel-ul va putea fi comandat extra cu automata în nouă trepte, motoarele pe benzină vor avea ca opțiune automată doar un CVT.

Alte noutăți tehnice: poziția de conducere este mai joasă, rigiditatea torsională a crescut și masa proprie a scăzut la puteri comparabile, generația nouă versus cea veche.

Civic se lansează la Paris și sosește în România anul viitor.