Când am condus noul SUV compact Land Rover, urmașul lui Freelander, Discovery Sport, v-am spus că pe capota sa stă scris „Discovery” pentru că acest nume devine un sub-brand Land Rover precum este Range Rover. Sub el vor fi comercializate cele mai capabile 4×4 ale englezilor aflați acum sub patronaj indian. După Disco Sport, iată și adevăratul Discovery, proaspăt lansat în Anglia cu ajutorul lui Bear Grylls cu doar câteva ore înainte de premiera de la Salonul Auto de la Paris.
Despre a cincea generație de Discovery, LR spune că este „cel mai bun SUV de familie din Lume” și de aceea în oferă în standard cu șapte locuri și cu un portbagaj uriaș. Dacă folosești doar cinci locuri, portbagajul măsoară 1.231 litri iar dacă rabatezi bancheta, rândul doi de scaune ai la dispoziție… 2.500 de litri. Desigur, cu șapte locuri mai rămân doar 258 litri de bagaje. LR spune însă că pe rândul trei de scaune pot lua loc chiar și persoane înalte de 1.90 metri… asta abia așteptăm să testăm… Un element interesant aici este faptul că locurile de pe rândul doi și trei pot fi setate atât prin intermediul butoanelor de la interior dar și prin Intelligent Seat Fold – prin touchscreen-ul central ce acum controlează un sistem nou de infotainment sau printr-o aplicație de smartphone. Mai departe, pentru pasageri, „Auto Access Height” coboară mașina cu patru centimetri pentru un acces mai facil la interior. Desigur, este nevoie de asta pentru că garda la sol este de 22 de centimetri și poate urca la 28.3. Discovery poate trece astfel prin vad de apă de 90 de centimetri adâncime.
Lung de aproape cinci metri, Discovery este mai ușor cu 480 de kilograme decât modelul pe care îl înlocuiește dar poate tracta 3.5 tone. Sistemul Terrain Response 2 promite să facă minuni în continuare pentru Discovery și de acum include și un mod de genul „4×4 pentru idioți” numit totuși All-Terrain Progress Control. Practic setezi o viteză între 3.6 și 30 km/h și doar ai grijă la direcție, în rest mașina merge automat prin off-road, peste tot felul de obstacole.
Ca motorizări, Discovery va fi oferit cu diesel-uri de 180, 240 sau 258 CP și cu benzina de 340 CP.
Ca dotări speciale, la interior vor fi disponibile (în funcție de echipare), nouă prize USB, hotspot wi-fi; sistemul de infotainment nou a permis reducerea la o treime a numărului de butoane comparativ cu fostul model; o cheie Activity va putea fi comandată pentru cei care se murdăresc la propriu. O iei, lași cheia normală în mașină și o plasezi în dreptul D-ului din „Discovery” de pe portbagaj și mașina se închide. Activity Key este rezistentă la apă, după ce ai terminat mizeriile ea deschide mașina și pleci la drum fără probleme.
Sisteme disponibile: Park Assist, Blind Spot Monitor functions, Adaptive Cruise Control, Traffic Sign Recognition, Intelligent Speed Limited, Automatic High Beam, Driver Condition Monitor, HD Surround Camera, Lane Departure Warning, Lane Keep Assist, Hill Descent Control, Gradient Release Control, Electronic Traction Control, Roll Stability Control, Wade Sensing, Hitch Assist, Trailer Stability Assist, Electrically Deployable Towbar, Nose Load Measurement. Ne va trebui un an să le înțelegem pe toate dar fie, timp avem.
Culori disponibile: Namib Orange, Silicon Silver, Fuji White, Santorini Black, Corris Grey, Indus Silver, Loire Blue, Aintree Green, Firenze Red, Scotia Grey, Kaikoura Stone, Montalcino Red, Yulong White, Farallon Black, Waitomo Grey, Carpathian Grey și Aruba. Un Gri Carpați la băieții, please!!!
Modele „First Edition” vor fi stilizate și dotate special și vândute în UK și America imediat după lansare. Noi românii mai avem de așteptat până în primăvara anului viitor.