Porsche ne zice că noul Taycan a ajuns la 587 km autonomie în teste reale pe șosea

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Practica distruge prea des cifrele oficiale când vine vorba de consum de combustibil sau autonomie electrică. Iată totuși că Porsche confirmă în teste publice o autonomie de circa 87% din cifra maximă WLTP.

Cifrele oficiale comunicate de Porsche în ceea ce privește autonomia noului Taycan sunt cuprinse în intervalul 474 – 678 km, în regim combinat (WLTP). Dar iată că testele preliminare din California confirmă și o cifră reală mare: până la 587 km parcurși pe drumuri publice.
Sigur că s-ar putea spune că specialiștii atenți la consum vor obține mereu cifre impresionante, spre deosebire de utilizatorii normali care nu urmăresc un record de autonomie în viața de zi cu zi. Totuși cifra e mare și n-are cum să nu bucure clienții preocupați de potențialul mașinii electrice ca vehicul de călătorie.

În sprijinul cifrelor „real-life” vine faptul că testul a fost efectuat de către 12 jurnaliști care au condus patru mașini (exemplare pre-serie) echipate cu bateria de top – Performance Battery Plus – de 97 kWh net. Timp de trei zile au parcurs drumurile care leagă Los Angeles de San Diego, respectând viteza maximă permisă de 75 mile pe oră (circa 120 km/h).

Încărcările s-au făcut la o stație Electrify America, unde Taycan a menținut „timp de multe minute” o putere de încărcare de 300 kW. Totodată s-a confirmat în repetate rânduri că bateria poate ajunge de la 10 la 80 % în mai puțin de 20 de minute.

Vei putea obține la rândul tău o astfel de cifră? Din experiențele mele anterioare, îți pot spune că da… dacă te străduiești un pic.

Autonomia mașinilor electrice scade semnificativ la viteze mai mari de 120 km/h și, de asemenea, este afectată de accelerații bruște, indiferent dacă sunt efectuate de pe loc sau din mișcare – nimic deosebit față de mașinile cu motoare termice, până la urmă. Așa că un șofat temperat rămâne cheia minimizării consumului și maximizării autonomiei.
Totuși, chiar dacă nu ești prea strict în utilizare, o autonomie de, să zicem, 450–500 km sună deja mult mai bine pentru condus fără grijă chiar și la drumuri mai lungi, mai ales în contextul în care există și potențialul unor încărcări mult mai rapide ca înainte.

  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici