Prețuri: cât costă în România noul Renault Koleos

Renault_92145_global_en

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Sunt încă la evenimentul de lansare internațională pentru Koleos și în paralel cu articolul de #primatură pe care îl pregătesc pentru blog, am acum materialul cu prețurile care tocmai au fost comunicate în mod oficial. Iată deci, cum stăm din punct de vedere economico-financiar:

  • o singură motorizare este disponibilă în țara noastră și anume motorul diesel de doi litri cu 175 CP și 350 Nm cuplu motor maxim; motorul de 1.6 litri de 135 CP nu este oferit deși el se găsește în ofertă pentru multe alte țări cu o configurație cu transmisie manuală și tracțiune exclusiv față.
  • din fericire, versiunea de 175 CP este oferită la noi doar în combinație cu transmisia automată de tip CVT, X-Tronic; adio cutie manuală pentru SUV-ul uriaș de 4.67 metri lungime;
  • poți opta deci pentru tracțiune față cu CVT sau 4×4 cu CVT; sistemul 4×4 este ALL MODE 4×4-i pe care îl cunoașteți deja de la Nissan;
  • cutia X-Tronic este prezentă în ultiam sa versiune care simulează schimbări de trepte (șapte rapoarte sunt simulate mai precis) astfel că poți să o folosești într-un mod manual virtual sau atunci când accelerezi puternic (la „blană”, da) ea se va comporta ca și cum schimbă rapoartele și tu nu vei sta cu motorul turat aproape de maxim pe toată perioada accelerației;
  • trei echipări sunt oferite pe Koleos: Life, Zen și Intens;
  • ca dotări, citez: „clienții pot alege tapițerie din textil sau piele, bare de plafon din aluminiu, card „mâini libere”, asistență la parcare față și spate, sistem R-Link 2 cu ecran tactil de 7″, harta Europei, Bluetooth, radio digital. Pe versiunile de echipare superioare, noul SUV oferă jante din aliaj de 18”, faruri cu tehnologie LED Pure Vision, tapițerie din piele Riviera Noir Titane, Gris Platine sau Marron Sienne și ambianță luminoasă interioară, cameră de marșarier și R-Link 2 cu ecran tactil de 8.7”, sistemul „Easy Park Assist” şi sistemul audio Bose”.
  • diesel-ul 4×2 în echipare Life costă 30.500 euro cu TVA, baz; 4×4 este disponibil ca „Zen” de la 33.500 euro cu TVA; versiunea de top costă cu CVT și 4×4 37.500 euro cu TVA.
  • în testele din România vom vedea cât de mult poți urca la preț un model echipat complet precum și de care dotări ai cu adevărat nevoie și de care poți să te lipsești pentru a avea grijă de finanțele tale.

Testul video cu noul Koleos este în septembrie în seria de toamnă a emisiunii #superspeedlaprotv.