Racing League Romania, debut de sezon pe 15 martie

88009956_909694489451003_8696031494075842560_n

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Acum câteva zile am aflat și eu că avem un campionat de sim racing pe plan național. Teoretic avem mai multe, dar astăzi vom vorbi despre cel mai mare, Racing League Romania powered by BMW, ce se lansează cu un nou sezon competițional pe 15 martie, cu BMW România ca partener principal.

Urmând a fi disputat pe parcursul a 10 etape, noul sezon din Racing League Romania powered by BMW aduce la start o grilă formată din modele BMW M3 E30 DTM, o mașină superbă cu multă istorie competițională. Toate cursele campionatului vor fi transmise live, on-line, și vor beneficia de comentariul lui Alexandru Şiclovan.

Dacă m-ați fi întrebat ce vârstă are Racing League Romania (RLR), cu siguranță cu aș fi ghicit un deceniu, dar competiția a reușit să crească pas cu pas prin competitivitate și ambianță. Piloți autohtoni cu palmares bogat în cursele reale, precum Alex Mirea, Leo Borlovan, Sergiu Nicolae și Alex Cascatău au fost prezenți în edițiile anterioare și sunt așteptați din nou pe grila de start în noul sezon. Alături de ei, pretendenții noi, care s-au antrenat în intersezon în cadrul RLR Winter Hotlap Challenge – Emil Nestor și Alex Manițiu și-au manifestat interesul față de competiția virtuală.

Sezonul cinci RLR powered by BMW, se va desfășura exclusiv cu modele identice BMW M3 E30 DTM, cu setup fix, pe consacratul simulator Assetto Corsa. Campionatul cuprinde un total de 10 etape, iar pentru a stabili câștigătorii, cele mai bune opt rezultate vor fi luate în considerare. Campionatul se va încheia la gala festivă organizată de BMW, unde pachete valoroase de premii vor fi oferite primilor trei piloți din campionat, dar și echipei câștigătoare.

Fiecare etapă va fi alcătuită din două curse de câte 30 de minute și o sesiune de calificări de 10 minute. În manșa a doua, grila de start va fi inversată pentru primii 10 clasați. Excepție face etapa cu numărul patru, legendarul Nürburgring Nordschleife urmând să găzduiască o singură cursă de o oră, cu regulament particular. Un număr maxim de 30 de piloți pot lua startul la fiecare etapă, aceștia urmând să se lupte pentru un loc pe grila de start în precalificările ce vor avea timp în zilele de dinaintea curselor. În cazul în care mai mult de 30 de concurenți se înscriu pentru o etapă, se va face pe baza celui mai rapid timp din precalificări.

„Mă bucur foarte mult că suntem atât de aproape de începutul unui nou sezon și sunt foarte încântat că BMW România a decis să ni se alăture în această aventură. Cursele virtuale, sau sim racing-ul, după cum sunt cunoscute în cercurile de pasionați, s-au distanțat foarte mult de jocurile video convenționale și reprezintă o industrie aflată într-o creștere spectaculoasă. Majoritatea piloților reali folosesc acest mediu pentru a se antrena și pentru competiția dură, iar eu nu fac excepție. Cursele sunt spectaculoase, și reprezintă un antrenament ideal între cursele reale. M-am alăturat RLR pentru prima dată acum două sezoane și am fost impresionat de munca depusă în acest campionat, ei fiind cei ce au recreat primul circuit de viteză din țară, Motor Park România, cu o fidelitate incredibilă în simulator. Deși sezonul acesta concurăm cu o mașină clasică, publicul nostru țintă este unul tânăr, căruia vrem să-i transmitem valorile de sportivitate BMW dar și acțiunea dură din cursele de turisme, care au consacrat marca.” a declarat Alexandru Cascatău, promotorul campionatului și pilot internațional de anduranță.

Noul sezon din RLR powered by BMW poate fi urmărit în transmisiune live pe pagina de Facebook BMW România, în duminicile de competiție, de la 20:30.

Calendarul competițional:

  • 15 martie – Red Bull Ring
  • 22 martie – Motor Park România
  • 29 martie – Autodromo Enzo e Dino Ferrari di Imola
  • 5 aprilie – Norisring
  • 12 aprilie – Nürburgring Nordschleife (Endurance Cup)
  • 19 aprilie – Virginia International Raceway
  • 26 aprilie – Circuit de Spa-Fracorchamps
  • 3 mai – Zandvoort
  • 10 mai – Kyalami Grand Prix Circuit
  • 17 mai – Brands Hatch GP