Rolls-Royce Bespoke Red Phantom, model aniversar cu intenții caritabile

Rolls-Royce-Bespoke-Red-Phantom-19

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Rolls-Royce sărbătorește 115 ani de istorie printr-un act caritabil. Acesta este Bespoke Red Phantom și va fi scos la licitație între 4 și 13 decembrie. Toate câștigurile vor fi donate fundației caritabile (RED) ce are ca scop combaterea SIDA. Dacă ați văzut vreodată un iPhone Product (RED), o mică parte din profitul acelor telefoane se duce spre aceeași cauză nobilă.

Phantomul special este vopsit într-o nuanță numită Crystal over Magma Red deoarece vopseaua conține paricule de cristal în ultimele straturi ale vopselei. În total avem cinci straturi, fiecare polișat manual timp de cinci ore. Stilizat de către Bespoke Design Collective, o divizie specială Rolls, interiorul dispune de tapițerie Arctic White cu accente Mugello Red. Pielea folosită a fost luată de pe nouă vaci diferite, alese pe sprânceană, și vopsită folosind procedeul tamburului. Lemnul de la bord este finisat manual și acoperit cu șase straturi de lac, iar plafonul Mugello Red Shooting Starlight Headliner dispune de 1.600 lumini de fibră optică pentru a diverse constelații.

Galeria, deja celebra dotare unică a oricărui Phantom, conține un model din piele Bespoke Mugello Red numit Regatta Sails. Acesta a fost asamblat într-o cameră sterilă, dacă vă vine să credeți. Mai găsim piele roșie și pe volan, manete și pe diferite elemente interioare. Pragurile interioare sunt și ele unice, sărbătorind cei 115 ani de Roll-Royce Motor Cars.

Licitația va avea loc la Muzeul One Thousand din Miami în data de 4 decembrie 2019, iar Sotheby’s și RM Sotheby’s vor oferi și posibilitatea licitării online. Câștigătorul va lucra împreună cu artistul contemporan Mickalene Thomas pentru a colanta mașina bazându-se pe o operă de artă folosită ca sursă de inspirație pentru Rolls-Royce Bespoke Red Phantom.