Rolls-Royce, record de vânzări în 2019

P90362675_lowRes_ghost-zenith-collect

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Și producătorii de lux au perioade de creștere fulminante, iar un exemplu concludent este Rolls-Royce.

Vânzările companiei britanice au atins un record absolut în anul 2019, atingând un total de 5.152 exemplare comercializate. Nu sunt cifre mari, dar dacă este să comparăm cu 2018 și ale sale 4.107 unități, creșterea este de 25%.

Britanicii spun că toate modelele sale au avut o cerere decentă în toate regiunile, nu a existat un boom într-o anumită zonă. Dar hai să fim serioși, noul SUV Cullinan a fost cel care a atras atenția și clienții. Totodată, producătorul menționează că echipările Black Badge au avut succes cu clienții tineri. Nu pot să spun că mă miră. Și pentru cine nu știe, Ghost a încetat din producție după 10 ani, iar noul model va fi prezentat în cursul anului 2020 și va fi disponibil la vânzare începând cu al patrulea trimestru al anului.

Rolls-Royce și-a cimentat și mai mult imaginea de producător exclusivist cu numărul impresionat de modele Bespoke sau Collection Cars, multe fiind prezentate de noi pe site. Pentru 2020, BMW Group va investi masiv în fabrica de la Goodwood, pregătind intrarea lui Ghost pe piață.