Noul AUDI S8 are motorul lui LAMBORGHINI URUS!

87ca9622-audi-s8-1

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Am văzut cum Audi își reîmprospăteaza gama S cu modele TDI (SQ5, S4S5S6, S7SQ7 și SQ8), însă două excepții există, S3 și noul S8, proaspăt prezentat astăzi.

Sub capota noii limuzine sportive se află un V8 biturbo de patru litri, doar că nu este același 4.0 TFSI ce regăsea pe fostele S8 și RS6/RS7, ci unul de origine Porsche, pe care îl regăsim și sub capotele Panamerei Turbo, lui Cayenne TurboBentayga V8Continental GT V8 sau Lamborghini Urus.

Acesta produce 571 cai putere și 800 Nm, dar este ajutat și de un sistem mild-hybrid de 48 V ce controlează diferite funcții ale mașinii. Puterea ajunge pe asfalt prin intermediul unei transmisii automate cu opt rapoarte și hidroconvertizor de cuplu de origine ZF și a tracțiunii integrale quattro cu diferențial sport. Tot în standard se regăsește și sistemul de direcție integrală, dar cine dorește frânele ceramice cu discuri de 16.5″ pe față și 14.5″ pe spate va trebui să plătească bani frumoși pe ele.

Suspensia pneumatică permite 5 grade ruliu pe modul comfort și 2.5 grade ruliu în modul cel mai rigid. Mai mult, folosind camerele de luat vederi, mașina poate adapta suspensia la drumul pe care mergi sau poate ridica sau coborî fiecare roată în parte, toate pentru un confort optim.

Exteriorul noului S8 este schimbat puțin față de cel al lui A8. Botul este mai agresiv, jantele au spițe duble, evacuarea dispune de patru terminații, iar sigla S8 se regăsește pe grila de mari dimensiuni.

Și la interior vei găsi o grămadă de sigle S, inclusiv pe volanul standard. De obicei, volanele S-line sau S sunt bazate pe cele sport. De data aceasta, volanul S este bazat pe cel standard, cu patru spițe, consacrat de către A8. Interesantă decizie.