Ținta lor: viteza! Cea mai rapidă mașină de la Le Mans a fost construită într-un garaj

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

În anii ’80, cunoscuți ca epoca de aur a motorsportului, Porsche a dominat campionatele de anduranță, reușind totodată un șir de șapte victorii consecutive la Le Mans — un record care a rămas valabil până în ziua de azi chiar. Unul dintre modele a fost și rege al Nürburgringului timp de 35 de ani, despre el am vorbit într-un episod anterior din Pauza de Cafea by DeLonghi.

Cursa de la Le Mans din 1988 a marcat un moment istoric important: Jaguar a reușit victoria, punând astfel stop winning streakului Porsche. Aceeași cursă a marcat totodată și un moment istoric mai puțin important, dar la fel de impresionant. Fusese atinsă o viteză maximă care nu a mai fost depășită de atunci: 405 km/h! (Mă rog, în realitate a fost un pic mai mare, 407 km/h, însă băieții au tăiat 2 km/h din viteza maximă în scopuri de marketing. Vei afla la final de ce.)

Băieții de care vorbesc sunt echipa privată WM (Welter-Meunier), care s-a înscris în cursa din ’88 cu mașina de mai sus cu un singur scop: să prindă peste 400 km/h.

Și nu erau la prima încercare: cu un an înainte, veniseră la Le Mans cu aceeași misiune. Își modelaseră mașina în tunelul aerodinamic, toate elementele păreau la locul lor; mai puțin cele ale V6-ului de 2,7 litri, care a bubuit în turul al 13-lea.

Ghinion curat, mai ales că mașina demonstrase că poate merge și cu 416 km/h, pe o autostradă din Franța, cu câteva zile înainte de cursă.

Dar modelul cu care WM s-a prezentat în 1988 primise îmbunătățiri de design, avea motor mai mare și mai puternic (V6 de 3 litri, tot de la Peugeot, capabil să scoată peste 900 de cai-putere). Din păcate, sistemul de management al motorului n-a fost de acord cu planul, așa că mașina a făcut un pit stop prelungit, de vreo trei ore și jumătate. După un joc al încăpățânării câștigat în cele din urmă de mecanici, prototipul WM P88 era pregătit de încă un stint la viteză maximă. O ultimă încordare încununată de succes: atinsese, conform radarului montat pe linia dreaptă Mulsanne, 407 km/h.

Recordul este valabil și în ziua de azi, pentru că

  1. Mulsanne a primit șicane în 1990, ceea ce face o astfel de performanță mai dificil de atins și
  2. în principiu nimeni care se înscrie la Le Mans nu vrea să cheltuie un puhoi de bani în dezvoltarea unei mașini care să meargă cât mai repede în linie dreaptă.

Dar însăși natura acestei echipe îi face să fie eroi SuperSpeed: fondatorii echipei, Gérard Welter și Michel Meunier, erau doi angajați Peugeot pasionați de mașini de curse. Și-au început aventura în lumea motorsportului cu o mașină construită în garaj din piese Peugeot. Toată echipa inițială era formată din voluntari. După cum ți-am spus mai sus, lupta în Grupa C se dădea între titani — echipe de uzină — cu resurse considerabil mai mari.

Faptul că WM a ajuns să-și scrie numele în istoria Le Mans, fie și printr-o performanță pe care nu o urmărește nimeni altcineva, este o realizare în sine.

P.S.: pentru că în 1988 Peugeot lansa pe piață berlina 405, WM s-a gândit că ar fi o concidență frumoasă ca cea mai rapidă mașină de la Le Mans să fi prins 405 km/h. Designerul lui 405 (dar și al lui 205, 304, 305, 406, RCZ) era chiar Gérard Welter.

  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici