ATENTIE: vezi de ce NU e bine sa mergi cu becul de combustibil aprins!

dashboard-LOWFUEL0916

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Cu toții am încercat să vedem câți km putem face cu un plin de combustibil, chiar ignorând indicatorul luminos ce ne aunța că trebuie să alimentăm. Am auzit expresia “Se arde pompa”, însă ce înseamnă acest lucru? De ce nu trebuie să mergem cu rezervorul aproape gol? Asta încearcă să ne explice Youtuberul speedcar99 prin următorul video prin care dezmembrează o pompă de combustibil. Pompa de combustibil este o componentă mai mult decât crucială în funcționarea unui automobil, însă la fel ca alte piese, întreținerea precară o poate deteriora și te vei trezi la marginea drumului neștiind de ce automobilul tău nu mai primește carburant.

Probabil cel mai important element din ansamblul pompei de combustibil este motorul electric ce este răcit de benzina/motorina/etanolul care trece prin măruntaiele sale de cupru. Mergând cu puțin combustibil în rezervor sau pe vapori înseamnă mai mult aer. Deoarece gazele nu au proprietăți de transfer termic atât de ridicare precum lichidele, aerul nu poate înlătura căldura ce se acumulează în motorașul electric, rezultând topirea acestuia și distrugerea pompei cu totul. Același principiu se aplică și la motoarele cu GPL, care se bazează mai mult pe ulei pentru răcire, deoarece benzina are efect de răcire. Combustibilul mai are și rol de lubrifiere a componentelor pompei, lipsa acestuia creează frecări interne mai mari, rezultând o uzură prematură.

Altă problemă ce poate interveni datorită rulării cu puțin combustibil este blocarea filtrului cu resturile ce se adună pe fundul rezervorului. Acest lucru se întâmplă mai ales la mașinile mai vechi ce au rezervorul din metal care se corodează în contact cu umiditatea din aer. Nu trebuie uitate nici resturile din combustibilul în sine. Având suficient carburant la bord împiedică acest fapt, încă un motiv să faci plinul cât mai des. Resturile blochează accesul lichidului inflamabil către motor, făcând astfel ca mașina să nu meargă în parametri. Mai mult, apare din nou problema răcirii, deoarece combustibilul nu trece prin componentele pompei la capacitate optimă.

Sfatul nostru este să alimentați cu cât mai mult combustibil de fiecare dată când faceți o vizită stațiilor de alimentare și să nu mergeți deloc cu martorul luminos aprins. Înlocuirea pompei de combustibil este costisitoare atât în privința banilor, cât și în privința timpului.